Bandajul inteligent se folosește de nanosenzori pentru a detecta evoluția vindecării rănilor
Bandajele au, în prezent, rolul de a menține rănile curate și protejate de infecții, dar, prin integrarea unor nanosenzori, acestea ar putea face mult mai multe.
Bandajele au rolul de a proteja rănile deschise, de a reduce probabilitatea dezvoltării unor infecții și de a grăbi procesul de refacere, iar acum acestea capătă noi utilități mulțumită unui proiect realizat de Universitatea Swansea, din Marea Britanie, potrivit Digital Trends.
Cercetătorii au lucrat la conceperea unui bandaj inteligent care este capabil să urmărească evoluția vindecării unei răni și să trimită aceste date medicilor, prin intermediul tehnologiei 5G. Pentru ca acest lucru să fie posibil, specialiștii vor integra nanosenzori în materialul pansamentelor obișnuite. Bandajul rezultat le va permite medicilor și asistenților să cunoască cu exactitate în ce stadiu al refacerii se află rana, iar acest lucru îi va ajuta să modifice tratamentul astfel încât să se plieze pe nevoile pacientului.
Din păcate însă nu se cunosc mai multe detalii referitoare la cum va funcționa această invenție, dar de vreme ce conceptul dezvoltat de specialiști integrează un număr de tehnologii sensibile comercial, probabil că investitorii speră să o protejeze de folosirea în scop comercial.
Cu toate acestea, există speranța că această tehnologie va putea fi testată în următoarele 12 luni. Deși nu se știe exact când bandajele inteligente vor fi accesibile pentru publicul larg, intenția comunității de cercetători este destul de clară -aceștia vor să creeze un dispozitiv care să le vină în ajutor medicilor și pacienților. În special pentru că procesul de refacere a rănilor este încă o provocare pentru medici, iar cu ajutorul pansamentului inteligent pacienții vor fi protejați de dezvoltarea unor infecții periculoase pentru sănătatea organismului.